de Constantin Gheorghe
Acum cativa ani, David, manager in Romania pentru o companie leader mondial, a insotit o delegatie de oameni de afaceri intr-un sejur in Anglia, la invitatia top managementului companiei.
Asteptarile trebuiau satisfacute, imaginea respectata; sejurul avea loc intr-o locatie corespunzatoare, de un snobism autentic – Brocket Hall, Hertfordshire. Conac englezesc, locatie de film pentru “Johnny English Reborn”, in care Rowan Atkinson (a.k.a Johnny English) se infrunta cu o agenta asasina.
Atmosfera era super-eleganta, innobilata de un cortegiu de tablouri imense, intruchipand stramosii familiei de lorzi. Rigizi, inconjurati de caini de vanatoare, vulpi disperate si cai intotdeauna maestuosi.
Intalnirea era o miza pentru cariera si David era coplesit de stresul de a fi punctual, respectand eticheta; de a-si controla cuvintele, pentru ca totul sa fie elevat si previzibil, pe masura audientei.
Stresul a aparut, din prima dimineata. S-a trezit foarte devreme, pentru a fi sigur ca nu rateaza intrarea in prima scena a zilei: participarea la micul dejun. A urmat rutina pregatirii rolului: pantofii lustruiti disciplinat, camasa alba, calcata impecabil (inmanata cu o reverenta de… majordom!).
Salonul pentru micul dejun impresiona cu imaginea solemna; fiecare masa era o capodopera drapata in alb, cu farfurii, tacamuri si pahare in armonie perfecta. Tinuta chelnerilor, toti si toate aratau ireprosabil de adecvati momentului.
David fu intampinat cu o plecaciune de catre chelneri; “Good morning Sir! ”. Se gandi: sa aleaga o masa retrasa - savurand singur cafeaua cu lapte – sau cea la care seful lui direct, un personaj extrem de atent cu imaginea sa de lider desavarsit, tinea companie distinsilor oaspeti?
A ales “sansa in cariera”, asezandu-se pe singurul loc liber, in dreapta sefului sau. Cu respiratia blocata de emotie, tinea spatele drept si zambea protocolar. Pofta de croissant disparuse, uitase de cafea, dar decise rapid ca nu putea face doar figuratie. Se adresa invitatului de alaturi, schimband amabilitati snoabe despre vreme si zboruri la “First Class” si in acelasi timp, intinse mana spre un pahar cu apa, sorbind din el in tacere, racorit.
In momentul urmator, ca intr-o scena derulata cu incetinitorul, din stanga se auzi vocea metalica, de cyborg, a sefului, taind chirurgical atmosfera linistita a micului dejun cu milionari – “Ai luat paharul MEU cu apa, David!”… Ingheta si el, si gura de apa pe care apucase sa o inghita…
Sapte perechi de ochi au privit mana cu paharul in cauza si personajul criogenat din prelungirea ei. Micul dejun cu sanse de afirmare, se transformase in marele dezastru personal.
Cu un zambet stramb si un “I’m sorry” sugrumat, David a mai intaziat cateva clipe la masa, pana cand conversatia a pornit din nou, acoperind jena ce plutea in aer, si baiiguind o scuza fara sens, parasi rapid scena. Apa, si modul in care era privita de liderii organizatiei sale, modificasera sperantele sale de cariera accelerata…
Cum ar fi procedat alti leader, daca erau in locul sefului lui David? Care era miza reala a acelei intalniri, care era miza prezentei lui David la acea masa, care erau asteptarile importante privind prestatia sa acolo? Uneori, intrebarile importante sunt ignorate, si emotii “distrugatoare” (cum le numesc Dalai lama si Goleman) iau rapid decizia in locul ratiunii. Chiar si atunci cand suntem un leader cu experienta, ego-ul ne poate determina sa gresim grav, promovand cu orice prêt (chiar si cu pretul sacrificarii oamenilor din echipa sau a afacerii) imaginea noastra, interesele noastre marunte.
Ceea ce a urmat pentru David a fost ceea ce in psihologie s-ar numi “trauma acumulata” iar in NLP “meta-program negativ”. Consecinte? Scaderea increderii in sine, auto-critica, scadere energetica si deci scaderea performantei, in ansamblu.
Zilele trecute la TV, un excelent reportaj francez despre Letonia arata cum in aceasta tara, cu 500 km de plaja de-a lungul tarmului, timp de zeci de ani, liderii comunisti au interzis si blocat accesul populatiei la mare. Cu apa langa ei, dar sub interdictie stricta din partea Statului, letonii din generatia baby-boom au ratat astfel sansa de a se bucura de o comoara naturala inestimabila.
Un coleg imi povestea ca acum cateva zile, la Riga, a intalnit pentru prima oara letonii si a ramas cu doua senzatii contradictorii: pe de o parte, o foarte placuta surpriza de a intalni oameni frumosi interior, cu valori etice, harnici, amabili, prietenosi. Pe de alta parte, senzatia unei lumi gri, o tristete verbalizata si somatizata permanent. Leadership-ul chiar are efecte, in viata oamenilor.
Cum va pozitionati fata de Apa, in Organizatia voastra? Ce efecte are ea in viata Oamenilor vostri?